sâmbătă, 24 martie 2012

Voleibalistele junioare de la CSS Sibiu înfrânte, dar nu îngenuncheate

După un sezon fără cusur, junioarele voleibaliste din Sibiu s-au văzut înfrânte la Baia Mare, la turneul semifinal al Campionatului Naţional. Scorul a fost CSS Baia Mare – CSS Sibiu 3-1 (28-26, 23-25, 25-23, 25-23). Oficialii echipei sunt mândri de evoluţia fetelor. Antrenorul Dan Gheorghiţă nici nu şi-ar fi putut imagina copii mai buni cu care să lucreze: „Fetele au muncit mult, au pus suflet şi şi-au demonstrat valoarea în toate meciurile jucate până acum. Din păcate, a fost nevoie de un singur meci care să coincidă cu necalificarea în faza finală.” Din spusele celor prezenţi la Baia Mare fetele nu meritau să fie înfrânte. Antrenorul Dan Gheorghiţă spune că o serie de evenimente nefaste, la care s-a adăugat un arbitraj defectuos şi subiectiv, a dus la rezultatele finale. „Nu suntem demoralizaţi, suntem doar foarte supăraţi. Am avut parte de un arbitraj foarte prost, de condiţii improprii de desfăşurare a unui campionat la acest nivel, de un public lipsit de bun-simt, care a huiduit şi a jignit fetele. Asta mă doare cel mai tare, pentru că fetele au muncit mult. Până şi scorul cu care am pierdut este de tot râsul şi vorbeşte de la sine. În plus, este al 3-lea an consecutiv în care Sibiul pierde organizarea Turneului, datorită unor interese, pile şi alte mişunaţii. Măcar dacă s-ar juca la noi, nu ar putea să ne mai fure. Am făcut doar lucruri frumoase până acum, cu multă muncă, dar, din păcate, nu mai contează”. Următoarele meciuri cu Deva şi Botoşani au fost câştigate de fetele noastre cu scorul de 3-0 în ambele partide, dar doar echipa neînfrântă a mers mai departe. Ce nu te omoară te întăreşte... şi după o pauză binemeritată, fetele se vor ridica şi ne vor convinge din nou că merită toată susţinerea. (R.B)

Un comentariu:

  1. Multumim Federatiei Romane de Volei pentru ca an de an repartizeaza spre organizare turneele semifinale si finale in aceleasi orase !!!

    RăspundețiȘtergere